Revistă lunară de literatură, eseu, arte vizuale, muzică,
fondată în februarie 1990 la Arad

Anul XXIV, nr. 1-2-3 (274-275-276), 2013

despre noi
contact
arhiva
 


451 F
AHRENHEIT

 

index
Cuiva îi stă în cale Uniunea Scriitorilor. Sau, cel puţin, aşa se vede din articolul semnat de Cristian Delcea şi Mihai Voinea, Kitsch şi impostură în Uniunea Scriitorilor din România. Literatura care-ţi întoarce stomacul pe dos («Adevărul» / 9 februarie 2013)....
citeşte

 

 

CRONICA LITERARĂ

Romulus Bucur
Duhul lui S(tr)atan

rama
doll*. Bineînţeles, trebuie să ne batem capul să vedem ce vrea să zică asta. Doll e ‘păpuşă’ şi, în imaginarul masculin, o imagine (stereotipă, desigur) a feminităţii. Rămînînd la nivelul stereotipurilor erotice masculine, de astă dată dintre cele asumate de femei, mai găsim termenul în sintagma baby-doll, o lenjerie sexy, sau, mă rog, considerată astfel. Oricum, avem de-a face cu o întreprindere feminină de la cap la coadă: pe Iulia Militaru o cunosc am citit-o şi o consider foarte bună, de Anca Bucur (nu e rudă cu mine) aud prima oară, şi neavînd nici timp nici chef să mă uit cu lupa cine ce a făcut prin carte, o consider de asemenea foarte bună, iar grafica Florentinei Budar intră în aceeaşi categorie valorică....
citeşte

Petru M. Haş
Hiperintelectualitatea între zgomot şi furie

Nu este uşor să scrii despre Magda Cârneci, un optzecist de marcă, alias Magdalena Ghica. Ghiculeştii sunt capitol important în cultura şi literatura română. Optzeciştii au făcut vâlvă, sunt blindaţi. Blindaţi şi postmodernişti. Epocile literaturii universale sunt o succesiune de isme. Personalitatea Magdei Cârneci produce o hiperimpresie, dar nu ştiu să existe în arta europeană hiperimpresionismul. Poet, critic de artă şi istoric al artei şi, între altele, ideolog literar, Magda Cârneci, după aproape modelul hasdeian, tinde la dimensiunea spirituală de polihistor....
citeşte
 

Vasile Dan
Portrete în apă tare

Nichita Danilov îmi pare, cu evidenţă, după această apariţie*, cel mai mare prozator dintre poeţii de astăzi. Unul cu vînă: nu contrafăcut, nu livresc şi uscat de te doare capul, acoperind sută la sută vacuumul epic de pe sute de pagini prin piruete stilistice şi tehnici poietice de ultimă oră. Şi asta nu că nu ar fi poet cu asupra de măsură. Aşadar mai rar un aşa povestitor cu plăcerea, deloc disimulată, a întîmplărilor şi personajelor reale, în special cu scriitori mai vechi sau mai noi, în viaţă sau, între timp, repauzaţi, dar al căror destin e fără excepţie „un roman" şi ale căror isprăvi, nebănuite, fascinează, contrariază, uimesc cititorul. ...

citeşte

 

Gheorghe Mocuţa

Ion Corlan: pândă şi seducţie


Bărbatul la 40 de ani

Cartea lui Ion Corlan e un roman al pândei şi seducţiei, al vânătorii erotice, o continuare şi o reluare a temei din primele romane, (Desfrâu, 1994, Povestea Nebunilor, 2003), un roman al cuplului şi ale problemelor lui. În acelaşi timp este un roman existenţialist, psihologic, o analiză a condiţiei umane a individului şi a naturii sale conflictuale care îl împinge de multe ori spre alienare. Romancierul face incursiuni în subteranele relaţiilor intime şi explorează ţinuturi interzise, în diferite registre. De la brutalitatea fizică şi lupta pentru supremaţie, la dorinţa carnală şi posesie, el îşi manifestă pornirile bolnăvicioase, instinctul sau viciul. Dezechilibrul cuplului, infidelitatea, trădarea provoacă răni adânci în conştiinţă şi conduce la războiul dintre sexe...
citeşte

 

Viorel Mureşan
Observaţii (de cititor) despre un roman polifonic

Cea care deschide casetele cu evenimente (41 de capitole) în cel mai nou roman al lui Alexandru Vlad, Ploile amare, Editura „Charmides", Bistriţa, 2011, este – după cum sugerează chiar titlul – ploaia. Plouă în foarte multe feluri în acest roman, la absolut toate orele zilei, dar şi mai numeroase sunt modurile în care e sugerată prezenţa ploii, în timp ce existenţa de obşte îşi stabileşte ritmurile după capriciile vremii. În funcţie de regimul pluviometric e fixat şi cronotopul romanului: perioada inundaţilor din primăvara – vara anului 1970, într-un sat din nord-vestul Transilvaniei, aflat în proximitatea oraşului Dej...
citeşte

 

ESEU

Radu Ciobanu
Un domn de stânga

După ce am străbătut din ce în ce mai interesat şi mai implicat afectiv, cele 854 (!) de pagini ale memoriilor profesorului Ion Ianoşi – Internaţionala mea. Cronica unei vieţi – m-am surprins în posesia unui bagaj de impresii aluvionare, uşor haotice, foarte dificil de sistematizat şi sintetizat. Cauzele sunt, pe de o parte, amplitudinea trăirilor autorului de-a lungul a 80 de ani, iar, pe de alta, abundenţa extraordinară a informaţiilor istorice, politice, culturale ori pur şi simplu anecdotice, privind aceeaşi perioadă. ..
citeşte

 


DIALOG

„Originalitatea, curajul, provocarea, tonicitatea, poezia, frângerea metaforei fosilizate – asta m-a atras şi mă tot atrage în scriitura lui Cioran"

Ciprian Vălcan în dialog cu Fernando Klabin

Fernando Klabin
s-a născut la Săo Paulo, Brazilia. Licenţiat în Ştiinţe Politice la Universitatea din Bucureşti, locuieşte în România din 1997. Printre altele, din limba română a tradus, pentru edituri braziliene, Pe culmile disperării (Emil Cioran), Şase maladii ale spiritului contemporan (Constantin Noica), Întâmplări în irealitatea imediată (Max Blecher), Tinereţe fără tinereţe, Dayan şi Domnişoara Christina (Mircea Eliade), Luntrea lui Caron (Lucian Blaga) şi Primejdia mărturisirii (Nicolae Steinhardt).....
citeşte

 

Dan Tabac vs. Vitalie Ciobanu
„Important e să scrii sistematic, să acumulezi puncte într-un clasament general românesc"

– Domnule Vitalie Ciobanu, mama, profesoară de limbă română, îmi spunea că a reţinut numele dumneavoastră cu mulţi ani în urmă când în cadrul unei emisiuni radiofonice se vorbea despre elevul Vitalie Ciobanu, din Floreşti, care era autorul unui roman. E un fapt adevărat? Cine şi ce v-a îndemnat să faceţi acest pas?
Da, am în biografia mea această ispravă, mama ta a reţinut bine. Am scris un roman pe când eram elev în clasele 7-9. Am publicat nişte fragmente din acest roman în reviste literare şi poate că atunci s-a auzit de mine. Tatăl meu este profesor de limbă şi literatură română, iar mama profesor de chimie – azi, fiind ambii la pensie – şi în disputa asta până la urmă a învins filologul.
...
citeşte


ARTE  VIZUALE

Onisim Colta
Patru decenii de pictură românească postbelică
O restituire mult aşteptată

Între 27 septembrie – 2 decembrie (9 decembrie până la urmă) 2012 în spaţiul adaptat de la parterul Bibliotecii Naţionale a României a putut fi văzută şi revăzută poate cea mai importantă expoziţie de pictură românească din ultimul secol. Aceasta cel puţin din două motive: amploarea ei, aceasta cuprinzând 656 de lucrări semnate de 205 artişti, pe de o parte, iar, pe de alta, miza sa, ideea de a face un bilanţ, o secţiune cât mai justă prin creaţia picturală românească pe parcursul a 40 de ani de viaţă artistică, şi nu numai. Îndrăzneţul proiect aparţine Centrului Cultural „Art Society" din Capitală şi s-a desfăşurat sub curatoriatul doamnei Ruxandra Garofeanu, cunoscut critic de artă, într-o izbutită colaborare cu Preşedintele de onoare al A.I.C.A., criticul de artă Dan Hăulică, şi cu mentorul şi maestrul spiritual al grupării/mişcării „Prolog", pictorul octogenar Paul Gherasim. ...

citeşte


ALBUM

Expoziţia „Patru decenii de pictură românească postbelică”
...
citeşte
 

PRO MUSICA

Johannes Waldmann
„Am fost stup de pofte şi de miere,/ Îmi frângeam spre stele-n clinchet un genunchi"
                                                    (Nicolae Labiş, 1956)

Atunci când se stinge din viaţă o persoană tânără şi viguroasă, activă, în plină propulsie spre infinit, e o tragedie. Dar atunci când această persoană este o mare artistă, o candidată spre celebritate, ca pianista română Mihaela Ursuleasa, moartă la 33 de ani împliniţi, la Viena, în 2 august 2012, tragedia se amplifică nespus. În ochii minţii, stau pios la mormântul Ei, şi-l invoc pe marele dramaturg vienez Franz Grillparzer, stând în faţa pietrei funerare a lui Franz Schubert, cel iubit de Mihaela, pe al cărui mormânt funerar a lăsat să i se graveze inscripţia: „Moartea a retezat cariera unui mare artist, care a fost o încă şi mai mare promisiune"...
citeşte


 

PROZĂ

Gheorghe Schwartz
Să (nu) te rătăceşti în lectură

C
ând scribul s-a înhămat – atât de in­conştient! – la proiectul Celor O Sută, a numerotat generaţiile numindu-l pe miticul fondator al şirului venit pe ape ca Moise Teonomul şi ca Sargon Regele” drept „Primul”. Acum, ajuns în preajma unor posibile amintiri directe, scribul tinde să inverseze numerotarea: Al Nouăzeci şi şaptelea a fost contemporan cu tatăl bunicului scribului. Următorul va fi contemporan cu bunicul scribului. Penultimul din numerotarea iniţială cu tatăl scribului. Ultimul va fi chiar congener cu scribul însuşi. În conştiinţa căruia, scara tinde să se răstoarne, numerotarea să se inverseze...
citeşte

 

POEZIE

Gabriel Petru Băeţan....
citeşte
 

Lazăr Cerescu...
citeşte
 

Geo Galetaru...
citeşte

Pavel Gataianţu...
citeşte

Ela Iakab...
citeşte

Mădălina Szekely...
citeşte


Mester József Tamás...
citeşte



 



 

 

 

 

 


RESTITUIRI

Lucian Ienăşescu
Iuliu Maniu, rememorări provocate

P
ersonalitate de prim-plan
a vieţii publi­ce româneşti interbelice, Iuliu Maniu a avut o conduită politică şi o ţinută morală distincte. Ideal de onest şi bine intenţionat, cum îl vedea Iorga, impunând respect, atrăgând aprecieri, dar şi critici, contestări (uneori în termeni vehemenţi), Maniu a făcut din promovarea şi apărarea democraţiei şi a principiilor moralei creştine unul dintre scopurile principale ale acţiunii sale politice. Dacă, aflat la guvernare în anii crizei economice mondiale, n-a reuşit eficienţa şi dina­mica aşteptate, a fost opoziţionistul care a sancţionat argumentat orice derapaj de la regulile democraţiei, cu riscul de a stârni – cum s-a şi întâmplat – puternice adversităţi (să o amintim doar pe aceea a regelui Carol al II-lea). ...
citeşte

Ion Mierluţiu
Un „duet” tradiţionalist în spaţiul cultural interbelic arădean: „Hotarul” (mai 1933-1940) şi „Înnoirea” (15 septembrie 1937-1940)

S
emnalam
în precedentul articol faptul că în Aradul interbelic prin revistele „Hotarul” şi „Înnoirea” se constată o reacţie la modernismul anilor ΄20 promovat în revistele „Fekete” „Macska”, „Genius”, „Salonul literar” şi „Periszkop”. Disputele dintre „antici” şi „moderni” au fost dintotdeauna cauza şi motorul evoluţiei în arte şi, cu precădere, în literatură. Romanticii au respins clasicismul, curentele avangardiste negau ceea ce li se părea învechit, perimat la predecesori. ...
citeşte

Iulian Negrilă
Gheorghe Eminescu – corespondenţă inedită (1895-1988)

Corespondeţa dintre scriitori probează reale virtuţi şi pune în evidenţă o serie de dimensiuni nebănuite ce caracterizează personalităţile autorilor. Scrisorile pot întregi o biografie sau se pot referi la un aspect mai puţin cunoscut din geneza unei opere literare. Demersul nostru, inaugurat acum, se fundamentează pe importanţa istorico-literară a corespondenţei scriitorilor, pentru toţi cei interesaţi să cunoască mai bine personalitatea complexă a acestora şi valenţele estetice ale operelor lor. ...
citeşte

Lucian Szabo
Sever Bocu sau despre ferocitatea
istoriei (I)

Un destin la graniţa de vest

Reconstituim în paginile următoare fragmente din viaţa şi ideile lui Sever Bocu, una dintre cele mai importante personalităţi din vestul României. Vrem să credem că doar împrejurările vitrege (instaurarea dictaturilor regală, de extremă dreaptă şi comuniste) au împiedicat cunoaşterea unui om profund şi carismatic, un spirit zbuciumat şi impetuos, temperat de spiritul de moderaţie specifice Ardealului şi Banatului (Aradului şi Timişoarei), limpezit de experienţa istoriei, de cunoaşterea oamenilor la ei acasă, de frecventarea unor personalităţi de marcă ale timpului. Energic până în ultimele clipe ale vieţii, nu refuzând, ci fiind incapabil să tranzacţioneze cu principiile, s-a stins ca un martir, în sensul adânc şi blând al acestui termen...
citeşte

 

LECTURI  PARALELE

Lavinia Ionoaia
Moftul avatar

Riscursurile autoritare despre lumea lui Caragiale s-au scris. Realismul restitutiv al montărilor scenice a fost conectat la societatea-kitsch actuală. Cărţile ultimilor ani şi în special cele apărute în anul cultural Caragiale (2012) au renunţat la analiza ştiinţific-exhaustivă a operei, identificând şi speculând eseistic aspecte mai puţin abordate anterior, cum ar fi: eul epistolar al autorului (Dan C. Mihăilescu, I.L.Caragiale şi caligrafia plăcerii, 2012), viziunea despre lume (Marta Petreu, Filosofia lui Caragiale, 2012) sau arheologia „poeticii sale, explicite şi implicite" (Mircea A. Diaconu, Fatalitatea ironică).  ...
citeşte

Petru M. Haş
Poezie şi profunzime

Scena cu cartea de aur" este arhetipul poeziei scrise de Ana Pop-Sîrbu. Scena ne salvează de poezia „lavă", poezia vulcanică, de „pojghiţa ei vicleană". Mai bine o „pasăre blândă printre vajnice fugi"; de J.S. Bach, desigur. Ana e un poet pe care puţini îl ştiu, adică foarte puţini. Cartea de aur e un poem cu adevărat iniţiatic, pentru că traduce în tandră feminitate Zăpezile de altădată, illo-tempore, ale lui Francois Villon: „Şi timpul cu cheiţa vrajbei în mână atinge albul ninsorii de o sută de ani" (Cartea de aur). De fapt, e vorba de ninsorile de acum câteva sute de ani.
......
citeşte
 

Petru M. Haş
Viaţa între uitare şi amintire

Rareori mi-a fost dat să citesc o emoţie atât de temperată, aproape liniştită, detaşată, filmată, observată cu minuţiozitate calmă, specializată, ca în cartea Dmitri: uite viaţa de Dmitri Miticov. Temperată nu este doar un fel de a spune. Înseamnă că o temperează cineva, ceva, adică spiritul de observaţie. Savantă observaţie, care te duce cu gândul la analiza şi proiecţia ştiinţifică, de n-ar fi poezia, aici, o lecţie de înţelepciune. Dar ce este înţelepciunea? Tot nimic. Pentru că: „Uite viaţa". S-ar putea realiza un film al emoţiei, memoriei şi amintirii, în care pelicula înregistrează toate acestea şi evenimentele ce se cuprind, dar şi ipostaza inconfortabilă a operatorului. Nu întâmplător cărţile anterioare semnate de Miticov sunt Efectul de peliculă şi Numele meu e Dmitri......
citeşte

 

Felix Nicolau
Ozon filtrat nemilos

Cer în iarbă
(Casa de Pariuri Literare) a lui Mihai Vieru arată multă poftă de experiment. Poezia de aici, oricât şi-ar schimba machiajul de la un ciclu la altul, nu e pentru neiniţiaţi. Proiectul modernist rămâne în picioare, chiar şi în varianta lui soft, postmodernistă. Un fum distinge surprinzător de clar posibilităţile peisajului: „trec moscovei de la umbră la soare colţ cu bariţiu/ trei muze şi ele ţâşnesc din abisuri./ le văd. le întind pe plajele gândurilor mele./ 2 majuscule plus o minusculă, adică 2 bunăciuni şi o secondantă".
...

citeşte
 

Carmen Neamţu
Nu te da bătut şi trăieşte cu poftă!
Lecţia lui Vladimir Bukovski –
A
tunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiţie. Cartea de faţă ilustrează cu asupra de măsură motoul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet. Aici, în anul 2002, la Şcoala de vară, a fost invitat Vladimir Bukovski, iar discuţiile din 2002 s-au concretizat într-un volum. Cartea Bukovski la Sighet, ediţia a II-a[1], a apărut cu prilejul împlinirii a două decenii de la iniţierea, la 29 ianuarie 1993, a Memorialului Sighet. Ceea ce părea o rememorare plictisitoare a unei şcoli de vară din 2002 – e de fapt o lecţie plină de miez, ce are în centrul ei o personalitate captivantă, Vladimir Bukovski. ...

citeşte


Alexandru Moraru
Fuleul narativ în excedent emoţional

Denumită Anotimpurile graţiei, noua carte a scriitorului Mihai Moldovan s-a întrupat la editura „Brumar", Timişoara, 2012. Titlul este inspirat ales, căci stările faste sunt ca şi sezoanele schimbătoare, capricioase, imprevizibile...
Autorul concepe o proză în siaj tradiţional ajustată cu mici inserţii moderniste. Romanul (mai degrabă o nuvelă extinsă) e centrat pe rostul şi statutul artistului. El repune pe tapet o temă îndelung explorată, dar nu se va epuiza niciodată datorită fascinaţiei şi complexităţii sale. Construcţia volumului e concentrică şi are la obârşie trei elemente: condiţia scriitorului, resetarea realului şi analiza psihologică. ..
..
citeşte


Florica Bodiştean
Antuza Genescu: a scrie şi/sau a traduce
Dacă ar trebui să-mi traduc propriile povestiri într-o limbă străină, m-aş afla în impas. Probabil că aş începe încercând să mă conving că lucrez la textele altcuiva, ca să mă pot detaşa de ele, aşa cum cere profesionalismul. Însă n-ar trece mult şi-aş renunţa, convinsă că, atunci când e vorba de mine, sunt tălmaciul cel mai lipsit de har. Apoi, presupunând că ştiu limba respectivă, mi-aş rescrie povestirile, le-aş îmbrăca din cap până-n picioare în straiele ei, care le-ar veni puţin mai bine decât cele cârpite prin traducere. Spun doar puţin, pentru că straiele s-ar mula pe ele cu adevărat numai dacă ar fi croite de un vorbitor nativ al limbii aceleia, deopotrivă bun cunoscător al românei. Mai există asemenea păsări rare? Oare pe unde se ascund şi cu ce să le ademenesc la geamul meu?"....
citeşte

Lucia Cuciureanu
Nostalgia unui jurnal

Jurnalul face parte din categoria de specii literare pe care le citesc întotdeauna cu interes. Câteodată am satisfacţii mari cum s-a întâmplat şi cu volumul acesta*. A fost o întâmplare specială care m-a ţinut cu sufletul la gură de la prima pagină până la cea cu numărul 307. Voi încerca să răspund la eventuala dv întrebare: „de ce?".
Cartea stă sub zodia „pajiştilor verzi" şi a copilăriei petrecută în lumea satului. Loc de naştere şi de misie (se ştie, autorul ei este un poet cunoscut şi un preot cu har). Are o structură circulară, ca într-un veritabil roman. Prin evocarea unui simbol al statorniciei şi al amprentării unui sat special din Transilvania: „Mă simt bine şi fericit sub părul bătrân de la casa parohială. L-am fotografiat de câteva ori, în soare, în furtună, sub ploaie. Face parte dintre confidenţii mei. La umbra lui meditez, citesc sau scriu în taină" (p. 5)...
citeşte

 

Lucia Cuciureanu
Cum a ajuns Aradul un oraş nefericit

Lăudabil demersul lui Ovidiu Balint de a strânge într-o carte interviurile luate unei personalităţi arădene, arhitectul Miloş Cristea. Discuţii apărute prima oară în cotidianul „Observator arădean" şi în săptămânalul „Flacăra roşie". Astfel, putem afla de ce trăim într-un oraş „ucis cu sânge rece politic" de la un om pe care n-ai cum să nu-l crezi pe cuvânt. A cunoscut oraşul ca nimeni altul şi a luptat în timpul vieţii pentru a-l păstra „ca o bijuterie". A fost asistentul renumitului Rafiroiu, arhitectul oraşului din anii ’50 şi a lucrat la planul de sistematizare al Aradului, denumit mai apoi plan urbanistic general. A dus la bun sfârşit zeci de proiecte, cele mai cunoscute fiind hotelul „Astoria", fântâna arteziană de la Podgoria (care a dispărut între timp), blocul „Libelula", Monumentul Eroilor de la Păuliş (realizat împreună cu sculptorii arădeni Emil Vitroel şi Ionel Munteanu)....
citeşte

 

Constantin Butunoi
Poet de cursă lungă

Cu Memoria lui Femios II, subtitlul Manuscrisele lui Terian, Editura „Timpul", Iaşi, 2012, poetul gălăţean Sterian Vicol îşi înscrie în palmares al 14-lea volum de versuri. „Poet de cursă lungă, afirmat pe deplin în 1976 (când a şi debutat editorial cu volumul Harfele grâului) (...). Prolific, reluând mereu temele iniţiale, Sterian Vicol şi-a consolidat pe parcurs timbrul, devenit mai grav, mai reflexiv, mai exigent; poemele parcă vor să iasă din dicteul conformist al epocii" (Cristian Livescu, „Convorbiri literare", aprilie, 2011).
Radu Voinescu este de părere că „Poezia lui Sterian Vicol este încadrabilă perfect aceleia a generaţiei ’70 din care face parte, cu imagini căutate, uşor calofile, estetizante, dar cu sunet puternic, însă nu o dată traversate, dincolo de retorică, de o autenticitate a sentimentelor şi a trăirilor ce nu poate să nu impresioneze." („Cafeneaua literară", aprilie, 2012)
citeşte

 

Ioan Matiuţ
Frisonul singurătăţilor virtuale

Printre cele mai DISCUtate cărţi ale anului 2012 se află şi cea a lui Dan Mircea Cipariu, Singurătatea vine pe facebook, editura „Tracus Arte", 2012. Autorul însuşi este un personaj dinamic, aflat în prim planul vieţii literare româneşti, implicat în multe proiecte scriitoriceşti pe care le iniţiază şi gestionează cu succes în folosul breslei.
Cartea cuprinde 20 de scrisori şi tot atâtea poeme „facebook dreams" aflate într-o succesiune alternativă şi este ilustrată de talentatul artist plastic Mihai Zgondoiu, într-o notă de simplitate şi eleganţă artistică.
citeşte

 

BOOKLEE

Lia Faur
alţii sau antologia a VI-a de la Săvârşin

I-a scris şi s-a vorbit despre douămiismul literar românesc, dar nu s-au lămurit încă pe deplin tendinţele şi direcţiile pe care s-ar sprijini discursul poetic douămiist. Revistele literare au lansat de mai multe ori anchete şi discuţii pe marginea acestui subiect, despre care se scrie încă, fără a-l fi epuizat. Criticii declară că e prea devreme să se vorbească despre douămiism, se fac manifeste, dezbateri literare, cu toate acestea se vorbeşte, iar scriitorii ce aparţin acestei noi generaţii şi-au lansat deja cărţile şi continuă să scrie, uniţi într-un spirit al timpului. Discuţiile polemice pe această temă sunt benefice, ele nu fac decât să reactiveze gândirea despre literatură, făcându-se asocieri între curente şi generaţii literare.
citeşte

 


BIBLIOTHECA UNIVERSALIS

Poeţi slovaci
citeşte
 

CONTACT

Mihai Măniuţiu, Exorcisme, Editura „Bybliotek", 2011, 138 p.

Mihai Măniuţiu, Până una-alta, Editura „Bybliotek", 2012, 162 p.

Prima e o carte de panseuri proaspete în expresie şi teme, a doua una de poeme scrise într-o stare de libertate interioară necenzurată de nimic şi cu o fervoare imaginativă sfidînd orice inhibiţie sau constrîngere asociativă în expresie. M. M. nu-i doar un regizor extraordinar, ci şi un scriitor autentic.

(****)

 ...
citeşte

 

SEMNEAZĂ ÎN „ARCA” nr. 1-2-3/2013

citeşte

 

 

 

 

 

acasă