Bibliotheca
universalis
Ingeborg Bachmann
S-a născut pe 25 iunie 1926 în Klagenfurt, Austria, în
familia unui profesor de şcoală primară. Tatăl provenea dintr-o familie
de ţărani, mama – dintr-o familie de mici întreprinzători.
După bacalaureat Ingeborg Bachmann îşi însuşeşte o
profundă cultură umanistă: studiază filosofie în Insbruck, filosofie şi
drept în Graz, filosofie, germanistică şi psihologie la Universitatea
din Viena, unde îşi ia doctoratul cu o dizertaţie despre filosofia
existenţială a lui Martin Heidegger în 1950.
Primele poezii îi apar in publicaţia „Lynkeus. Poezie,
Artă, Critică„ din Viena (Nr. 1., decembrie 1948 – ianuarie 1949).
Întreprinde numeroase călătorii de studiu şi documentare în Franţa,
Anglia, Italia, lucrează ca redactor, dramaturg, lector şi docent, dar
centrul preocupărilor ei este în primii ani lirica.
Volumul de poezii DIE GESTUNDETE ZEIT (TIMP REVOCABIL),
Frankfurt/M, 1953, are un succes imediat şi răsunător:
„Această operă este una din cele mai mari realizări
poetice ale secolului nostru, este de o frumuseţe care sălăşluieşte în
tot ceea ce este gîndit şi trăit în mod pur„ (Neue Züricher Zeitung).
ANRUFUNG DES GROSSEN BÄREN (INVOCATIE LA URSA MARE),
München, 1956, încheie practic opera poetică ce marchează un punct de
cotitură în lirica europeană a secolului XX. Dînd glas unei
sensibilităţi ultragiate de convenienţă, Ingeborg Bachmann reuşeşte să
redea cuvîntului forţa lui primordială.
De acelaşi succes se bucură proza şi teatrul liric, ca
şi traducerile ei din lirica italiană. Un accident tragic a pus capăt
vieţii autoarei în toamna anului 1973, în Roma, pe cînd forţa ei
creatoare se găsea la apogeu.
Constantin Dragoş
München, 20 iunie 2011
Ingeborg
Bachmann
TOTER HAFEN
Feuchte Flaggen hängen an den Masten
in den Farben, die kein Land je trug,
und sie wehen für verschlammte Sterne
und den Mond, der grün im Mastkorb ruht.
Wasserwelt aus den Entdeckerzeiten!
Wellen überwuchern jeden Weg,
und von oben tropft das Licht aus Netzen
neuer Straßen, in die Luft verlegt.
Drunten blättern Wasser in den Bibeln,
und die Kompaßnadel steht auf Nacht.
Aus den Träumen wird das Gold gewaschen,
und dem Meer bleibt die Verlassenschaft.
Nicht ein Land, nicht eins blieb unbetreten!
Und zerrissen treibt das Seemannsgarn,
denn die tollen, lachenden Entdecker
fielen in den toten Wasserarm.
PORT PĂRĂSIT
Steaguri ude-atîrnă pe catarge
în culori pe gustul nimănui,
se-nvoltă pentru stele-nglodate,
pentru luna cu halou verzui.
Ev ploios de cuceriri pe mare!
Apele nu se retrag nicicum,
din reţea de noi străzi suspendate
picură lumina pe-orice drum.
Dedesubt bălteşte apa-n biblii
şi busola trage către noapte.
Aurul este spălat din vise,
marea părăsită e pe moarte.
Nici o ţară n-a rămas neatinsă!
Şi poveştile au expirat,
căci navigatorii fără seamăn
dorm în vechiul port dezafectat.
HARLEM
Von allen Wolken lösen sich die Dauben,
der Regen wird durch jeden Schacht gesiebt,
der Regen springt von allen Feuerleitern
und klimpert auf dem Kasten voll Musik.
Die schwarze Stadt rollt ihre weißen Augen
und geht um jede Ecke aus der Welt.
Die Regenrhythmen unterwandert Schweigen.
Der Regenblus wird abgestellt.
HARLEM
Din norii grei se rup zăgazurile,
ploaia se cerne prin luminator,
ploaia tresare pe scările de fier
şi bate tabla veche-n do major.
Oraşul negru-şi roteşte ochii albi
şi după orice colţ e un final.
Tăcerea subminează ritmul ploii.
Oprit e blues-ul pluvial.
PSALM 3
O Augen, an dem Sonnenspeicher Erde verbrannt,
mit der Regenlast aller Augen beladen,
und jetzt versoponnen, verwebt
von den tragischen Spinnen
der Gegenwart...
PSALM 3
Vai, ochi arşi de pămîntul solar,
împovăraţi de ploaia tuturor ochilor,
şi acum tulburaţi de pînza
păianjenilor tragici
ai prezentului...
PSALM 4
In die Mulde meiner Stummheit
leg ein Wort
und zieh Wälder groß zu beiden Seiten,
dass mein Mund
ganz im Schatten liegt.
PSALM 4
În cupa nevorbirii mele
pune verb
şi fă să crească păduri pe ambele laturi,
ca în umbră deplină să se afle
gura mea.
Traducere:
Constantin Dragoş
|
