ÎN
VOLUMUL memorialistic, Viaţa unui om singur, apărut la editura „Polirom"
anul trecut, parcimoniosul Adrian Marino face referiri laudative la
adresa a doar trei personalităţi feminine clujene: Ruxandra Cesereanu,
Marta Petreu şi Florina Ilis. Fără îndoială, cetatea universitară a
Clujului numără o mult mai amplă listă de autoare şi de cercetătoare, pe
care le citim şi le îndrăgim cu toţii, dar, ştiută fiind exigenţa
proverbială a lui Adrian Marino, putem afirma că în cazul acestor trei
personalităţi filologice enunţate mai sus meritele lor apar ca în mod
particular deosebite.
În ce o priveşte pe Florina Ilis, depun mărturie în cele
ce urmează despre o scriitură aparte, ce nu poate trece neobservată la
nivelul prozei locale, transilvănene s-o numim, dar nici la nivel
naţional sau european. În ochii mei, Florina Ilis are pur şi simplu un
har aparte al povestirii şi o cadenţă stilistică surprinzătoare. Critica
s-a exprimat, cu justeţe, despre scriitura sa în termeni de
romane-cascadă sau romane-puzzle. Într-adevăr, la niciun autor
contemporan n-am mai întâlnit o arhitectură epică atât de atent şlefuită.
Florina Ilis ,,lucrează’’ întotdeauna asupra mai multor prsonaje, foarte
diferite, pentru a le aduce, pe traiectorii remarcabil de abile, tocmai
în punctele în care meandrele evoluţiilor acestora se întâlnesc şi se
influenţează reciproc.
Talentul topografic al acestei autoare, sensibilă
la corespondenţele baudelairiene ale vieţii, mă trimite pur şi simplu cu
gândul la marii maeştri ai romanelor–fluviu de odinioară. Spre
exemplificare, voi aduce în discuţie două romane ale sale, Cinci nori
coloraţi pe cerul de răsărit şi Cruciada copiilor, în
care tehnica urmăririi paralele a mai multor personaje, care acţionează
simultan, este infailibilă. Această capacitate de multiplă
supraveghere narativă creează un important contrast în favoarea
Florinei Ilis faţă de o proză recentă omogenă în care atenţia auctorială
cade pe un singur personaj topit şi acela în autoficţiune. Pe lângă
tehnica specifică autoarei de a construi traiectorii paralele, dar
foarte eterogene, personajelor sale, al doilea element care o face
diferită pe Florina Ilis este subtilitatea unor tematici foarte actuale.
Manipularea şi sexualizarea, de pildă. Astfel, plonjăm
într-o Japonie tehnologizată extrem şi putem observa în detaliu un
modus vivendi aparte, implicit sexual, sau descoperim o proiecţie
românească asupra lumii prin ochii unor preadolescenţi, în Cruciada
copiilor..
Prin urmare, parcurgând romanul Cinci nori coloraţi
pe cerul de răsărit, avem senzaţia că nu citim un roman românesc,
atât de bine joacă autoarea clujeană cartea obiectivităţii naratoriale.
Trama epică este simplă, dramatică şi intensă, construită la modul
captivant, extrem de verosimilă, dublată de meditaţii discrete asupra
condiţiei de homo ludens a japonezului contemporan. Un tânăr
expert IT român, Darie, se află la Tokyo de cinci ani, iubeşte două
femei, o româncă şi o japoneză, şi în acelaşi timp este urmărit continuu
de firma de roboţi cuantici la care lucrează dacă nu cumva furnizează
informaţii ştiinţifice altor concurenţi. Existenţa acestui bărbat de
origine română se împarte între munca de 10-12 ore pe calculatoarele
cele mai avangardiste, plăcerile erotice cu Lili şi Kiyomi şi dejucarea
planurilor celor care periodic îi pătrund în locuinţă pentru a-i
sustrage informaţiile parolate până în pânzele albe. Darie are un robot
în apartament, pe Qrin, acesta devenind al cincilea personaj al cărţii,
alături de cele două cupluri. Noutatea şi prospeţimea viziunii Florinei
Ilis ca autoare este nu însăşi o anume tendinţă monografică pe care o
conţine această carte care restituie toate obiceiurile de viaţă ale
Japoniei contemporane, devenite locuri comune ale unui turism scump, ci
devine tocmai aceea dată de notaţiile pe care Darie le face asupra ,,robotizării’’
sale. Deşi trăieşte atât de mult conectat la butoane, programatorul de
origine română a atins un level de percepţie ecranată asupra lumii care-i
face ideea întoarcerii în România de nesuportat. ,,Mă gândesc cu groază
ce se va întâmpla când nu mi se va mai prelungi contractul cu compania
şi va trebui să mă întorc în România. Mi-ar fi nespus de greu să renunţ
la toată tehnologia care s-a dezvoltat în jurul meu ca o plantă
ocrotitoare, constituind ambianţa naturală a stilului meu de viaţă.’’
(p. 35) În altă parte, Darie reflectează asupra condiţiei sale
privilegiate de programator foarte motivat care este unul din acei
semizei tăcuţi, obscuri, care construiesc o nouă lume în
silenţiozitatea sacră abia fisurată de sunetul tastaturilor. El este
insul superior care poate modifica realitatea aşa cum se va şi întâmpla
în cazul destinului prostituatei de lux Lili, pe care o răpeşte prin
intermedierea unei poveşti plasate şi regizate de el pe internet. ,,De
ce nu pot fi oamenii programe de computere, mă întreba Lili, pentru ca
tu sau cineva ca tine să le poată reprograma cu uşurinţă atunci când
ceva nu merge şi, astfel, să le confere o nouă existenţă?! Dacă aş fi
unul dintre programele de computer pe care tu le creezi, îmi scria,
ţi-aş cere să schimbi toate datele problemei, să ştergi unele fişiere,
să le înlocuieşti cu altele, să-mi pui în loc de inimă de pildă alt
organ’’.
În Cinci nori coloraţi pe cerul de răsărit,
Florina Ilis dovedeşte o intuiţie minunată asupra condiţiei tehnologice
de homo ludens a prototipului uman contemporan. În timp ce
România este încă atât de departe de acest model de om nou,
Japonia îl face viabil deja de câteva decenii. Într-un Tokyo ca un Olimp
al tuturor zeilor tehnologiei, omul contemporan se scindează între
fascinaţia puterii pe care i-o dă industria imaginii şi nostalgia după
existenţa esenţializată a vechilor japonezi restituită prin arta
veche a grădinilor zen sau prin jocul de uta karuta, care se
opune jocului solitar de pachinko. Există un tragism al
acestei noi condiţii umane pe care, la nivelul dragostei, Florina
Ilis îl reconstituie ireproşabil. Sugestia elegiacă a acestei cărţi atât
de expresive este aceea că la un moment dat, de la atâta virtualizare,
omul contemporan ar putea să refuze orice contact, orice durere, şi
însuşi erotismul să devină o altă formă de Contemplative Love post-Utamaro.
Fascinaţia românului pentru Japonia trimite la inteligente reflecţii
asupra globalizării modelelelor culturale instituite prin intermediul
internetului şi a animaţiilor cu pokemoni. Personajele româneşti
naturalizate în Japonia ale Florinei Ilis vestesc condiţia de ins
global, fără ţară, a omului contemporan care consideră că ,,ubi bene,
ibi patria’’.
Din actualitatea japoneză, atât de fin redată de autoare,
ajungem prin intermediul Cruciadei copiilor în actualitatea
diversă a unei societăţi româneşti pestriţe, alienant sexualizată şi ea.
Ştefan Borbely a recunoscut valoarea deosebită a acestei cărţi,
subliniind că, pentru gustul său, atenţia acordată sexualităţii este
prea concentrată. Dar personajele cărţii, care citesc nesăţios toate, cu
mic cu mare, reviste, tabloide şi site-uri internautice, ar avea,
neîndoielnic, altă părere. Iată ce spune un personaj-comentator în acest
sens: ,,Numai despre sex se discută peste tot, crede doamna
Constantinescu în compartimentul profesoarelor din acceleratul copiilor,
răsfoind demonstrativ revistele pe care fiecare le adusese de acasă sau
le cumpărase din gară’’( p.112). Cred că disculparea artistică a
Florinei Ilis este intrinsecă acestui pasaj. Fineţea de detectiv cu care
se urmăreşte în Cruciada copiilor ivirea şi pervertirea
sexualităţii în preadolescenţii care populează cartea indică faptul că
viaţa contemporană este exact ca-n ficţiunea de faţă: infuzată de o
sexualizare extremă, victimizând copiii. Ca şi în romanul cu tematică
japoneză, Florina Ilis ne atrage atenţia subtil asupra cantităţii şi
calităţii de informaţii mediatice de care se contaminează buretele
absorbant al psihicului nostru. Fără a fi moralizatoare, ci infinit
răbdătoare cu personajele sale, Florina Ilis este capabilă să
expliciteze artistic cele mai cotidiene drame ale omului actual,
împletind tehnica ,,veche’’, specifică unei observaţii aproape
proustiene a fişelor personajelor, cu noutatea unor subiecte tabu precum
sexul pedofil, în Cruciada copiilor. Desigur, aceste tematici
dure nu sunt invenţia autoarei, ci ale noastre, ale unei societăţi prea
tolerante cu manipularea informatică, societate chemată prin lectura
cărţii să mediteze la cruciadele alienante în care îşi trimite tinerii
şi implicit viitorul.
