Restituiri
Ion
Mierluţiu
Aspecte din viaţa culturală arădeană în revistele
„Vasárnap" şi „Biserica şi şcoala", în perioada interbelică*
ÎN
PRIMA PARTE a articolului nostru am selectat câteva dintre momentele
vieţii culturale din Arad. Din multitudinea de aspecte ale acesteia, ne
oprim acum, pentru început, la două: „ziua cărţii” şi „Colonia
învăţătorilor de la Lipova”.
În toate oraşele ţării, sâmbătă, 20 mai 1933
se sărbătorea „ziua cărţii”. Cu acest prilej la Arad s-a organizat o
expoziţie la care au participat mai mulţi colecţionari şi librari.
Manifestarea a avut loc la Palatul Cultural şi s-a bucurat de participarea
episcopului Grigorie, a corpului profesoral al Academiei Teologice şi a
elevilor institutului. Cuvântul de deschidere e rostit de păr. dr. Gh.
Ciuhandu[1],
care subliniază rolul bisericii la această dată, rol pe care şi-l asumă cu
responsabilitate, pentru că viitorii preoţi urmau să fie, alături de
învăţători, factorii de luminare a satelor.
În
vederea realizării acestui obiectiv are loc în vara anului 1934, timp de o
lună, la Lipova, o „colonie” a învăţătorilor la care participă dascăli din
toate colţurile ţării. Cursurile, conferinţele, demonstraţiile,
excursiile, având un caracter educativ, sunt tot atâtea mijloace prin care
învăţătorii îşi îmbogăţeau cunoştinţele. Un exemplu din programul
„coloniei”: în săptămâna a doua accentul cade pe arta naţională şi
educaţia cetăţenească. Dintre temele propuse: teatrul clasic şi modern,
literatura clasică şi modernă, muzica, pictura, şcoala şi politica,
învăţătorul şi rolul lui în viaţa socială. Participă ca invitaţi: C.
Rădulescu-Motru, Simion Mehedinţi, Nichifor Crainic, Nicolae Iorga, Ioan
Sân-Giorgiu, Nae Ionescu, Octavian Goga, A. Vaida-Voievod, Iuliu Maniu,
Sever Bocu, Stelian Popescu, Anton Bacalbaşa, Ion Marin Sadoveanu, Mihail
Sevastos şi Sebastian Bornemisa. Simpla înşiruire a acestor nume şi avem
imaginea unei reuniuni de ţinută, de pe urma căreia, cu siguranţă,
cursanţii s-au întors îmbogăţiţi informaţional şi spiritual[2].
Un alt aspect demn de subliniat pentru viaţa
culturală din Arad este recunoaşterea meritelor lui Vasile Goldiş, care în
1923 a fost ales preşedinte al Astrei[3].
„Asociaţia pentru literatura română şi cultura poporului român” (Astra) ia
fiinţă la Sibiu în 1861. La elaborarea statutelor au lucrat George
Bariţiu, Ioan Puşcariu, Timotei Cipariu şi Andrei Şaguna. Între 23-26
octombrie 1861 se constituie această asociaţie care îşi propune, în
spiritul Şcolii Ardelene şi al
idealurilor revoluţionarilor de la 1848, afirmarea individualităţii
naţionale, întărirea solidarizării românilor transilvăneni cu cei din
celelalte ţinuturi româneşti.
Preşedinte a fost ales mitropolitul Andrei Şaguna, vice-preşedinte,
Timotei Cipariu, iar secretar, George Bariţiu.
Rolul jucat de această asociaţie a fost subliniat de profesorul arădean
Nicolae Roşuţ în revista „Ziridava”, nr. 5 din 1978. Autorul avea în
vedere perioada de activitate de până la Marea Unire. Mai recent, V. Valea
reia problematica şi o dezvoltă în cartea sa Cultură şi spiritualitate
românească în Arad în perioada interbelică (1919-1940), apărută în
2005.
„Biserica şi şcoala” va publica informaţii privind activităţile Astrei ori
de câte ori acestea aveau loc în Arad sau în alte localităţi din ţară.
Astfel, în mai 1924 se preconizau sărbători ale Astrei la Bucureşti,
Breaza şi Vălenii de Munte. La aceste manifestări erau invitaţi delegaţi
din toată ţara[4].
În septembrie 1937 s-a organizat la Timişoara o sărbătoare a Astrei care
includea în programul ei o expoziţie de pictură şi etnografie, o
reprezentaţie de gală a piesei Seara Mare cu concursul Operei din
Cluj, dedicată lui Tiberiu Brediceanu[5].
Aradul se înscrie în seria aceasta de manifestări. În 1938, în septembrie,
Cercul Cultural Astra – Micălaca se afiliază despărţământului Arad-Centru.
Cu această ocazie „Societatea meseriaşilor români”, avându-l ca preşedinte
pe preotul român ortodox Ioan Marşieu, organizează o serbare culturală la
care participă corul condus de V. Lugojan[6].
Este
momentul să rememorăm acum bogata activitate pe tărâmul muzicii corale în
Arad în perioada interbelică. Recunoscută ca persoană juridică în 1924,
„Reuniunea de cântări Armonia” avea ca prim preşedinte pe Dimitrie Olariu.
Descendenţi din aromânii originari din Macedonia, stabiliţi în Banat
datorită persecuţiilor Imperiului Otoman, Anastasie şi fiul acestuia, Ioan
Lipovan au fost compozitorii şi dirijorii corului câteva decenii:
Anastasie Lipovan între 1919 şi 1925 iar Ioan Lipovan între 1925 şi 1963.[7]
Sub bagheta lor corul „Armonia” a câştigat un binemeritat prestigiu.
Repertoriul corului era alcătuit din piese de muzică clasică, religioasă
şi din prelucrări folclorice. A concertat în Arad şi localităţile din
judeţ. Dintre performanţele corului amintim montarea operetei „Crai Nou”
de Ciprian Porumbescu şi a cunoscutei scene lirice „La şezătoare” de
Tiberiu Brediceanu.
Aflăm din coloanele revistei „Biserica şi şcoala”[8]
că în 1935, la 6 aprilie, cu ocazia jubileului de cincisprezece ani ai
corului „Armonia” şi a şaizeci de ani de viaţă ai dirijorului Atanasie
Lipovan, a avut loc o festivitate la care au fost invitate ansamblurile
corale din Timişoara, Lugoj şi Caransebeş. Episcopul Aradului, Grigorie, a
înmânat diploma şi medalia „,Meritul cultural” membrilor corului „Armonia”
şi o cunună de lauri dirijorului. Între meritele acestuia se aminteşte
faptul că sărbătoritul a fost fondatorul corului „Doina” care a participat
la Expoziţia naţională de la Bucureşti în 1906 unde a obţinut medalia de
aur şi o diplomă specială.
Pe
cheltuiala unor români emigranţi stabiliţi în Statele Unite, corul
„Armonia” a susţinut spectacole la New York, Saint Louis, Chicago şi
Philadelphia.
În
Arad de-a lungul anilor interbelici au concertat ansambluri de valoare din
Bucureşti şi Timişoara. Societatea corală „Carmen” din Bucureşti, avându-l
ca dirijor pe maestrul D. G. Kiriac în fruntea unei formaţii numeroase, în
4 mai 1924 a prezentat o suită de piese de muzică religioasă, clasică şi
populară. Amintim din repertoriu: „Aleluia” din oratoriul „Mesia” de Haydn,
„Fecioara din Roselle” de J. Massnet, „Tatăl nostru” de Ciprian Porumbescu,
solist fiind G. Folescu. Piese de mare popularitate din repertoriul
clasic: „Carmen” de G. Bizet, „Popasul ţiganilor” de R. Schumann şi
prelucrări folclorice datorate lui D. Kiriac, G. Dima şi I. Vidu au
contribuit la reuşita spectacolului.
În
1929[9]
corul „Banatul” din Timişoara a evoluat pe scena Palatului Cultural din
Arad. Dirijorul corului a fost acelaşi Sabin V. Drăgoi care mai târziu, în
1936
[10]
a condus corul „Crai Nou” pe aceeaşi scenă. Din repertoriu făceau parte
piese de Augustin Bena, Ion Vidu şi, bineînţeles, Sabin V. Drăgoi, căruia
i s-a conferit distincţia de „fiu al judeţului Arad”. Putem concluziona că
Aradul a trăit momente de elevată viaţă culturală şi în acest plan al
muzicii corale.
Aradul a găzduit în coloanele revistei „Biserica şi şcoala” colaborarea
unor scriitori de seamă: L. Rebreanu, M. Sadoveanu, G. Galaction, I.
Agârbiceanu, N. Crainic. Textele semnate de aceştia se încadrau moralei
creştine ortodoxe pe care o promova revista. Rebreanu deplânge ravagiile
contactului cu Apusul şi vede în articolul „Nevoile sufletului” ca singură
scăpare: credinţa în Dumnezeu.[11]
Sadoveanu se întreabă retoric cine este „cel mai mare duşman al omului”:
moartea, apa, focul, războiul? Nu! Rachiul! şi pledează pentru combaterea
acestei maladii, chemându-i la educarea oamenilor din popor pe învăţătorii
şi preoţii satelor.[12]
Galaction combate ereziile sectare, Agârbiceanu recomandă cărţi
fundamentale: Sfânta Scriptura, Psaltirea, Vieţile sfinţilor, Viaţa şi
faptele lui A. Machedon, Varlaam şi Ioasaf, Robinson Crusoe.
N.
Crainic, în articolul „Confesionalismul”, preluat de revista „Biserica şi
şcoala”[13]
din revista „Cuvântul”, constată şi regretă desprinderea unei părţi a
clerului şi credincioşilor din Ardeal de biserica ortodoxă şi „unirea” cu
cea de la Roma în 1700.
Un
loc deloc neglijabil îl ocupă în paginile revistei „Biserica şi şcoala”
folclorul. E semnalată apariţia în editura librăriei Diecezana în 1922 a
colecţiei de „Colinde, cântece de stea şi cântecele irozilor”. În 1930 e
reprodusă o colindă a albinelor în care se vorbeşte despre o credinţă
populară care consideră albinele „lacrimi ale Maicii Domnului”. În noaptea
de Crăciun albinele „cântă” o colindă despre naşterea Mântuitorului. O
altă ştire, din 4 august 1935, se referă la faptul că un grup de căluşari
din România a participat la Londra, între 15 şi 22 iulie, la un concurs
care a reunit reprezentaţi din peste douăzeci de ţări. Căluşarii români au
ocupat primul loc. În 1938 revista publică un articol al lui Gh.
Bogdan-Duică cu titlul „Muguri de Paşti” în care sunt prezentate credinţe
şi datini de Paşti. Autorul îi citează pe cărturarii români Petru Maior şi
Petru Pavel Aron şi, de asemenea, pe Silviu Dragomir, care relatează
despre statornicia întru ortodoxie a ţăranilor din Răşinari (satul de
origine al lui Goga şi Cioran), care, refuzând să se împărtăşească în
bisericile „unite” foloseau mugurii de brad şi fructele pomilor în locul
ostiei. În preajma Crăciunului în 1933, 1934 şi 1936 sunt tipărite
variante ale unor colinde care vestesc naşterea pruncului Isus. Din păcate
pentru specialiştii folclorului literar lipsesc indicaţiile privind unde,
de la cine şi când au fost culese. Presupunem totuşi că fac parte din
tezaurul cultural al judeţului Arad.
Intelectualii arădeni s-au reunit, nu o dată, în societăţi culturale având
ca scop ... „cunoaşterea laturii cultural artistice a realităţilor vieţii
româneşti din ţinutul Aradului”[14].
V. Valea, în cartea sa la care am făcut referire şi în acest articol,
într-un capitol special, oferă amănunte bazate pe documente de arhivă
despre societăţile culturale care au luat fiinţă şi şi-au desfăşurat
activitatea în Arad în perioada interbelică.[15]
În
revista „Biserica şi şcoala” apare un articol semnat cu iniţialele O. L.
pe care l-am identificat în persoana profesorului Marcel Olinescu, care
informează despre înfiinţarea a două secţii ale Institutului Banat-Crişana:
secţia artistică şi culturală condusă de dr. Teodor Botiş, rectorul
Academiei Teologice, şi secţia medico-socială condusă de dr. D. Cosma,
medic primar judeţean.
Programul minimal pentru anul 1933 prevedea studierea vieţii şi operei
membrilor familiei Mocioni, aromâni care datorită spiritului lor
întreprinzător au adus numeroase contribuţii economice şi culturale şi în
Imperiul Austro-Ungar şi mai târziu în România, după Marea Unire. În
programul propus figurau şi deziderate culturale: realizarea unei
monografii a comunei Sâmbăteni şi culegerea folclorului literar din satele
judeţului Arad, la aceasta urmând să contribuie învăţătorii şi preoţii.
Să
nu-i dăm uitării pe membrii marcanţi ai Institutului social Banat-Crişana:
medicul Corneliu Radu, Octavian Lupaş, Nestor Covaci, păr. dr. Gh.
Ciuhandu, prof. dr. Nichi Lazăr, prof. Ascaniu Crişan, Nestor Blaga,
Traian Mager şi Marcel Olinescu.
Până să avem un teatru în limba română la
Arad s-au întreprins o serie de acţiuni menite să realizeze acest „vis”.
Despre istoricul eforturilor depuse în acest scop au scris la obiect,
documentat, L. Mihuţ[16],
L. Mihuţ, O. Cornea[17],
V. Valea[18].
În revista „Biserica şi şcoala”[19]
e semnalată una dintre aceste acţiuni. „Societatea ortodoxă a femeilor
române” din Arad a organizat, marţi, 10 noiembrie 1936, ora 18, în sala
festivă a Internatului de fete (str. M. Eminescu nr. 44, actualul Spital
TBC), o întrunire prezidată de episcopul Aradului, dr. Andrei Magieru, de
fruntaşul politic Vasile Goldiş, şi de doamna Elena Goldiş. Cu acest
prilej se face un călduros apel către intelectualii din Arad să sprijine
iniţiativa Societăţii ziariştilor pentru un teatru românesc.
Revista „Biserica şi şcoala” a avut în perioada interbelică un rol
important în promovarea conceptului de cultură şi a modalităţilor de
implementare a acestuia în lumea satelor. Astfel, între 1918 şi 1935 apar
sub semnătura unor preoţi şi învăţători dintre care se remarcă N. Ilieşiu,
C. Turicu, P. Deheleanu, câteva articole cu titluri ca acestea; „Cultură
şi pseudocultură”, „Esenţa culturii”, „Cultură şi culturalizare”, în
sfârşit, „Cultura satelor noastre”. De asemenea autorii citaţi sunt
preocupaţi de cultivarea limbii române: „Să învăţăm româneşte”, „Daţi-ne
lectură bună”, ş.a.
Primul din seria de articole dedicate conceptului de cultură este „Esenţa
culturii” şi constă, în accepţiunea prof. C. Turicu, în aportul pe care îl
aduce „lumina creştinismului ortodox”[20]:
...Omul dobândeşte calităţi morale care-l propulsează în univers, prin
cultură. De aceea este nevoie, înainte de toate, de o bună educaţie, de
lecturi alese din autori români şi din literatura universală care să
înnobileze suflete tinere pregătind cetăţeni capabili de o viaţă
spirituală aleasă. Se recomandă, în consecinţă: Eminescu, Sadoveanu,
Agârbiceanu, Creangă, Sevastos, Andersen, dar nu Zola.
„Biserica şi şcoala” consemnează într-un articol cu titlul „Excursie de
propagandă culturală” faptul că, din iniţiativa „Ateneului poporal” din
Iaşi s-a organizat o excursie pe următorul traseu: Iaşi, Tg. Mureş,
Oradea, Arad, Timişoara. Reşiţa, Lugoj, Alba Iulia, Blaj, Sibiu, Avrig,
Braşov Tuşnad. La Arad participă Alfred Moşoiu, Mircea Rădulescu, Al.T.
Stamatiad, Aron Cotruş. Şezătoarea se bucură de concursul actriţei Maria
Giurgea de la Teatrul Naţional din Bucureşti.[21]
Subliniem odată în plus că revista „Biserica şi şcoala” a contribuit la o
bună informare a cititorilor săi privind viaţa culturală din perioada
interbelică în ciuda „vremilor” adesea potrivnice. Alături de revista „Vasárnap”,
„Biserica şi şcoala” a fost un factor de echilibru între modernismul
„cvartetului”: „Genius”, „Fekete macska”, „Salonul literar” şi „Periszkop”
şi „duetul” tradiţionalist al revistelor „Innoirea” şi „Hotarul” de care
ne vom ocupa în viitor.
NOTE:
* Continuarea articolului cu acelaşi
titlu apărut în revista „Arca”, nr. 4-5-6 (253-254-255), 2011, pp.
144-152
[1] „Biserica
şi şcoala”, Arad, LVII, 1933, nr. 22 din 28 mai, p. 5
[2]
idem, Arad, LVIII, 1934, nr. 24 din 10 iunie, p. 11
[3]
idem, Arad, XLVII, 1923, din 20 august, p. 4
[4]
idem, Arad, XLVIII, 1924, 5/18 mai, p. 5
[5]
idem, Arad, LXI, 1937, nr. 37, din 12. septembrie, p. 314
[6]
idem, Arad, XLII, 1938, nr. 37, din 11 septembrie, p. 318
[7]
Aceste date ne-au fost puse la dispoziţie de juristul arădean Ioan I.
Pascal.
[8]
„Biserica şi şcoala”, Arad, LIX, 1935, nr. 15 din 14 septembrie, pp.
6-7
[9]
idem, Arad, LIII, 1929, nr. 17 din 21 aprilie, p. 9
[10]
idem, Arad, LX, 1938, nr. 22 din 31 mai, p. 9
[11]
Arad, XLVII, 1923, nr.49 din 3/16 decembrie, p.3
[12]
idem, Arad, L, 1926, nr.46, din 14 noiembrie, p.4
[13]
idem, Arad, XLIX, 1925, nr.9, din 12 martie, p.6
[14]
apud V.Valea, Cultură şi spiritualitate românească în Arad în
perioada interbelică (1919-1940), „Vasile Goldiş”, University
Press, Arad, 2005
[15]
vezi şi V. Caţavei în „Ziridava”, nr. XVIII, 1933, pp. 355-356
[16]
L. Mihuţ, Mişcarea teatrală din părţile Aradului factor de
înfăptuire a Marii Uniri în Arad, monografia oraşului de la
începuturi până la 1989, Editura „Nigredo”, 1999, pp. 279-303
[17]
L. Mihuţ, O. Cornea, Teatrul arădean-privire istorică, Arad,
Editura „Multimedia”, 1998, p.46
[19]
„Biserica şi şcoala”, Arad, LX, 1936, nr. 47, din 22 noiembrie, pp.4-5
[20]
idem, Arad, XLIX, 1925, nr.12 din 22 martie, pp.4-5
[21]
idem, Arad, XLVIII, 1924, nr.27 din 19 iulie p.5
