Balázs F. Attila
şapte (hét)
stătea lângă
berea călduţă
un fluture beat
în lumina lămpii
unsprezece (tizenegy)
nimicul
stă la masa noastră
mă aşteaptă
te aşteaptă
nu ne mai aşteptăm reciproc
niciodată
douăzeci (húsz)
pe cerul
întunecat
cuvintele sunt doar găuri
semnele îşi pierd
sensurile,
la capăt va fi începutul
douăzeci şi şapte (huszonhét)
ca o piatră azvârlită în
întuneric
cade steaua mea
pe cerul lăudăros
fără luciu
douăzeci şi nouă (huszonkilenc)
de la deşert învăţ
să aştept ploaia cu toleranţă
sub nisip
începe să cearnă liniştit
treizeci şi unu (harmincegy)
mă ţin de
interiorul unui clopot uriaş
demult păsările ciugulesc
liniştea
în mine şi acuma sună,
ţiuie, vâjâie lumea şovăitoare
treizeci şi trei (harminchŕrom)
ai vrut să te chiuleşti
pe tine însuţi
când te-ai reîntors,
nici oglinzile nu te-au recunoscut
treizeci şi cinci (harmincöt)
scrisorile de dragoste
pe care le primesc zilnic
nu au expeditor
patruzeci şi opt (negyvennyolc)
oraşul sună
în clopotul nopţii
păsările constrânse
în colivii de beton
bat din aripi cu disperare
cu aripile lor mătură
funinginea aşezată pe geamuri
Traducerile de
Regéczy Szabina Perle
