Cronica literară

Vasile Dan
 

Poezia unui preot*

Principala noutate, dar şi cîştig al literaturii române de după 1989, este aceea a confesiunilor, a mărturiilor (unele directe, altele provocate prin interviu). Alteori a jurnalelor scrise, unele tîrziu, din amintire, post-factum, din şi despre perioada amară a supliciilor din beciurile securităţii şi, apoi, din bolgiile închisorilor comuniste, din nefericire atît de faimoase şi numeroase în România. Toate semnate de deţinuţi politici. Numărul lor, cine să-l mai ţină minte! O literatură nonfictivă, carevasăzică. Deliberat fără miză estetică specială, fireşte, miză care nici nu ştiu dacă şi-ar fi avut aici locul, dacă s-ar fi potrivit, aşa-zicînd, tematic. Poate ar fi fost cumva chiar indecentă, dacă nu de-a dreptul falsă, într-atît de concretă, reală şi dureroasă era substanţa acestor scrieri. Autorii lor, de altfel, nu sînt ceea ce se cheamă îndeobşte un scriitor: sînt fie oameni simpli, cu o pregătire şcolară modestă (ţărani, lucrători de tot felul, industriali, comerciali, funcţionari de stat), preoţi, studenţi (la toate specialităţile anilor aceia), avocaţi, medici, ofiţeri, membri simpli sau marcanţi ai partidelor istorice. Fireşte, sînt şi scriitori, profesori universitari, istorici, academicieni chiar, poate spuma ţării postbelice, cu excepţiile cunoscute (care nici ele nu se simţeau prea bine în „libertate"). Dar noi vom vorbi aici despre primii. Despre „scriitorii fără voie".

Am citit în ultimii douăzeci de ani nenumărate cărţi, cele mai multe de poezie, semnate de foşti deţinuţi politici. Erau fie deja editate în condiţii precare şi improvizate, fie îmi erau oferite spre lectură, de multe ori, mult mai expresiv, în caiete scrise de mînă, pe o hîrtie îmbătrînită, coaptă şi ea sub literele tremurate, tot mai puţin lizibile. Ultima însă mi-a fost oferită prin tehnologia electronică de ultimă oră: prin Internet, prin e-mail. Expeditorul nu mai era însă autorul însuşi, trecut la cele veşnice, ci fiul său cel vrednic: regizorul Sorin Ilieşiu. Habar n-am cum a dat de mine Sorin Ilieşiu, de adresa mea de e-mail, cum de m-a ales tocmai pe mine: îmi cerea însă o părere despre poeziile ataşate, scrise de tatăl său, preotul greco-catolic Victor Ilieşiu. Unele poezii erau inedite (cele mai interesante, cele mai tensionate, voi spune mai încolo de ce), altele edite. Înţeleg din intervenţia lui Vasile Igna din carte că părintele Victor Ilieşiu – pe care îl numeşte „profesorul" (să spunem: mulţi preoţi greco-catolici, care n-au putut să abjure, s-au reprofilat profesional după detenţii, devenind profesori de română, fie omologîndu-şi studiile teologice, multe la Roma, fie completîndu-le sau, pur şi simplu, urmînd filologia) – a publicat în anul 1980, la editura „Dacia" o carte intitulată omonim cu un basm celebru românesc, „Tinereţe fără bătrîneţe" (cîtă ironie poate să conţină acest titlu dat unei cărţi semnate de un fost puşcăriaş politic al acelor ani vă las pe Dumneavoastră să apreciaţi). Altele or fi apărut prin presa anilor 1940-1948, în publicaţiile din Ardealul de Nord.

M-am întrebat nu o dată: de ce scriau toţi aceşti oameni chinuiţi, unii inocenţi sub orice aspect, alţii apărători ai unor cauze nu doar drepte ci şi nobile (democraţia, libertăţile omului, proprietate, istoria naţională, confesiunea religioasă)? Mulţi mi-au răspuns la această întebare în acelaşi fel: poezia era pentru ei un adjuvant, un preludiu al rugăciunii. Nu, însă, un substitut al ei. Dimpotrivă, rugăciunea era ca un cărbune mocnind sub cuvintele poeziei lor scrise doar în minte. Adică pentru ţinere de minte. O scriau cu inima direct în urechea interioară. Acolo nu era nici cenzură, nici economie de spaţiu de exprimare, nici gardieni, fie ei şi ai spaţiului tipografic.

Sunetul distinct al poeziei părintelui Victor Ilieşiu e fără îndoială cel al conştiinţei asumate a martiriului. Al morţii pentru Adevăr. El este patetic şi direct exprimat încă din 1949: „Vestescu-ţi eu ţie, ţară de mari mucenici,/ Poverile crucii, umilinţă şi fiere,/ Căci Domnul ne vrea să-i fim ucenici/ Şi părtaşi la slăvita Sa Înviere!" (inedită din 1949). Apoi el împărtăşeşte, cu alţi autori din carcere care s-au exprimat în versuri, suferinţa în faţa abuzului istoric asupra ţării, peste cea confesională: „Tu, Doamne, care vii domol prin spice, / Şi plîngi alăturea de noi, românii,/ Să pui năpraznic mâna azi pe zbice/ Şi să alungi, din Casa noastră, Câinii!" (poezie inedită din 1953). Sau, iarăşi, o întoarcere, la starea de martiriu asumat: „Rugatu-m-am azi Domnului să-mi deie/ Cuvântul aspru, iute şi puternic,/ Să cînt în versuri marea epopee/ A inimii ce s-a făcut jertfelnic..." (Alter Christus, poem inedit din 1956). N-am să citez din alte poeme care nu pot fi destinate unei analize literare detaşate, precum o poezie cu merite şi ţinte estetice explicite. Asemenea versuri, precum cele conţinute în cartea postumă a poetului-preot Victor Ilieşiu se trăiesc prin empatie, pur şi simplu. Sau dacă nu, dacă nu rezonezi, pagubă-n ciuperci, te refuză ele pe tine.

Cînd am primit cartea postumă a preotului Victor Ilieşiu am avut surpriza imensă să-mi descopăr rîndurile pe care le-am fost scris fără pretenţii literare, prin e-mail, fiului său, regizorul Sorin Ilieşiu, în carte, alături de aprecierile altor 41 de poeţi, unii foarte importanţi, ai literaturii române de astăzi. Toţi se solidarizează în jurul poeziei părintelui Ilieşiu. Ceea ce m-a frapat a fost însă altceva: poezia sa postumă a strîns alături, în atitudine, autori nu doar diferiţi astăzi, ci, mai mult, unii aflaţi pe poziţii, în special de opţiuni politice, adverse, ce păreau chiar ireconciliabile. Liviu Antonesei, alături de Mircea Cărtărescu. Gheorghe Grigurcu, de Marta Petreu. Liviu Ioan Stoiciu, de Vladimir Tismăneanu. Iată că neaşteptat există destine exemplare şi idei în care ne putem totuşi nu doar întîlni, ci, mai mult, şi să fim de aceeaşi parte. Cine ar fi crezut? Ce s-a întîmplat? Poezia părintelui Victor Ilieşiu a dat roade, asta cred.

 

* Victor Ilieşiu, Ars poetica. Poezii edite şi inedite. Editura „Pleiade", 2011, 108 p., cu un cuvînt înainte de Radu Ulmeanu. Ediţie îngrijită de Sorin Ilieşiu