Ce e aceea „tînăr poet”? Ce e aceea „bătrîn poet”? Şi, la urma urmei, are vreo importanţă diferenţa de vîrstă – indiferent cum am considera una sau cealaltă dintre vîrste? Sau, altfel spus, contează forţa, energia tinereţii, ori experienţa, măiestria la care se ajunge doar printr-o practică îndelungată?

S-ar putea da un contra-exemplu – acela al tinerilor (să zicem, în vîrstă de aproximativ douăzeci şi cinci de ani) maeştri de arte marţiale – aceştia au, în medie, deja, douăzeci de ani de practică în spate…

Atunci, există vreo scurtătură? Probabil că da – aceea a tinerilor eroi, a celor căzuţi în linia întîi. Rimbaud, Srečko Kosovel, Trakl şi alţii. Mulţi alţii. Cîţi poeţi, tineri sau mai puţin tineri, sînt dispuşi să urmeze această cale, oriunde ar duce ea?

Apoi: ce înseamnă publicarea pentru un (foarte) tînăr poet? Probabil că un început de consacrare, asta mai ales în condiţiile în care nu ne-am vindecat încă de superstiţia hîrtiei (tipărite). Ştiu că o să-mi atrag asupra capului tunete şi fulgere, că o să mi se spună că, în definitiv, şi asta e hîrtie tipărită, dar asta e. Bineînţeles că există o reţea subterană (să-i zic underground?) de publicare electronică, dar ea funcţionează după cum îi spune numele: e o lume închisă, în care se cunoaşte cam toată lumea cu toată lumea, şi mai toţi tînjesc după publicarea adevărată. Or, cum marile (sau chiar micile) edituri n-au prea marşat la ideea publicării electronice, rămîne hîrtia.

Deci, ce e această primă apariţie într-o carte? Un pas. Primul, şi aceasta înseamnă că trebuie urmat de încă unul şi încă unul şi aşa mai departe.

Nu am dat mare importanţă nici prefeţei, nici prezentării de pe coperta din spate – ele sînt necesare, dar nu ştiu cît de folositoare autorilor. Cel mai important lucru, acum, la început, e să li se spună unde e bine şi unde nu. Eventual, să li se ceară să se gîndească cu seriozitate maximă la drumul pe care au pornit.

Mai întîi: titlul cărţii mi se pare inspirat.

Observaţii: notele de subsol poetizante (Andrei Pintea, Blink, o poezie altfel reuşită) nu-şi au rostul – ţin de o alintare ‘poetică’ pe care e bine să n-o avem, pentru că după ce am dobîndit-o, după ce devine a doua natură, e mult mai greu de scăpat de ea. La acelaşi autor, mici inadvertenţe stilistice („o rafală de vânt fluiera tâlhăreşte / după două blonde”, ori „Unu-altu mai / îşi zgârie amprenta / cu vreun fâlfâit de aripă / pe (ne)uşile gândurilor mele / în treacăt), sau o nedumerire adolescentină, la locul ei ca viziune a vieţii, dar cam naivă ca poezie: „Astăzi / ura e la modă”. Mai putem vedea oscilaţia între prospeţimea percepţiei şi ‘poetic’: „tremură lumina / îmbrăcată doar în răcoarea neagră / de dimineaţă / din roua ochilor tăi”, sau naivitatea (jucată sau nu, nu contează), contrastînd cu paradoxul impus primului vers: „somnul m-a trezit la realitate / mici elicoptere rozalii / înconjoară pădurea şifonată / de vânt / a vieţii mele / de vanilie şi ciocolată”.

Nici Dumitru Vlad nu scapă de această meteahnă a poetizantelor note de subsol, şi deja încep să am o bănuială, şi anume că autorul prefeţei, poetul Mihai Vieru, şi-a băgat codiţa mefistofelică în formarea acestor juni poeţi – şi el suferă de aceeaşi boală. Altfel, mărturisesc că nu mi-a atras atenţia decît un titlu (nu şi ceea ce urmează după el): O cheamă Scorţişoară.

La Adrian Mălăieş-Popescu, referinţe culturale, fie luate în serios („Ce vreţi de la mine, copii ai lui Kali”), fie în glumă („Am un singur pix de plastic / L-am poreclit Excalibur”). Revolta sa împotriva generaţiei de reţea, chiar dacă legitimă, chiar dacă el afirmă că „Forumul trăirilor mele / Nu este editat în HTML!!!” (un singur semn de exclamare ar fi fost de ajuns, totuşi), chiar dacă se simte, iarăşi legitim, „scris în carne, condei şi lumină!”, nu mi se pare convingătoare din punct de vedere artistic. De asemenea, nu înţeleg rostul citării unor nume (de cosmonauţi + Picasso) în formula nume, virgulă, prenume, chiar dacă poemul se numeşte Lirică de stradă. Un poem unde revolta e de asemenea justificată, iar expresia mai puţin fericită – I was born with a plastic spoon in my mouth cîntau The Who încă prin anii ’60, cînd aceeaşi revoltă suna mai proaspăt.

De asemenea, formularea teribilist-barocă („O geană de soare a spart himenul de / Nisip topit în cuptoare / Arzând prin combustie internă carcasa somnului meu”) poate fi (ar fi bine să fie!) doar o boală a copilăriei. Un pic mai reuşită, măcar ca promisiune (deşi nu mă încîntă titlul) e Tears in Heaven (Odă muntelui cu cort): „O făceau Îngerii / Da! o făceau. / Porcos şi pornografic pe fiecare / Norişor şi pe fiecare cută a boltei de marmură, / Şi nu aveau nici ruşine, nici sens, nici direcţie […] / Cum aruncau ţigările şi flacoanele goale de bere / şi prezervativele pline de viaţă / Peste noi, fiii cerului, născuţi din ploaie”.

La Alexandru Drăgan se simte o anumită forţă poetică, în ciuda unor titluri nefericite (fff): „Iată, frate, / sunt singur / deşi se simte mirosul de abur roşu / de peste pietre. // Ce slăbănog! /Uite-l cum se zvârcoleşte / şi cum se mai pictează cu toţii cu sare de parcă un om, / biată umbră aşa de mică ar conta”. E, probabil, cel mai dotat dintre ei (sau cel mai format), în acest moment; îi citez în întregime un poem, Noul sezon:

„Unde sunt ei liricii? / În grevă cu scenariştii / sau scufundaţi în pedanterii amare, spumoase, / la cafeneaua din colţ / spălând de pe mâini gustul de zeamă bordeleză? / Cineva i-a ginit şi a vrut să-i ceară de urechi / dar în schimb a trimis hârtie pentru mesaje. / Ei au returnat-o plină de jocuri ironice, / de integrame sarcastice / şi acum mamele lor sughiţă seara. // Unde sunt rimele? / Aˇˇînceput una şi s-au luat toate apoi după ea / ca un trenuleţ rătăcit pe şine în pădure. / S-au sălbăticit ca nişte antilope / şi, vânate de lei vechi, / s-au despicat fricoase în adami şi eve. // Dar mai ales unde-i orbitorul? / S-a oţetit, s-a zbicit şi, ros de nisip, / intră în pământ ruginit. / Pe rama sa perfect sculptată – o mănâncă praful negru, / doar copii îl mai caută printre sertare fără mâner, / printre rafturi îngălbenite, / şi-l ratează cum fac clovnii dintr-un spectacol / de Caragiale modernizat”.