există probleme de comunicare aşa cum există dogul argentinian, peştii-banană prăjiţi în aluat sau luna. chestia-i cum îţi comunici problemele, cum îl îmblînzeşti pe dog ori cît de corect îi înveleşti pe peştii-banană în aluatul bunicii. are prea puţină importanţă dacă toate astea sînt reprezentările irezistibile ale nu ştiu cărui al şaptelea simţ, dacă înseamnă cheia magică din castelul dragonului. „stai cu mine/ uite mîna mea / spune-mi ce-am făcut şi / cum ţi se pare că / vorbesc azi // nu / yo nu m-am drogat niciodată / dragii mei părinţi // stai cu mine / ţine-mi capul în poală / aş putea continua / de acolo // să vorbesc coerent şi logic şi frumos şi / mult mult mult vreau / să spun tot // stai cu mine / stai să-ţi mai zic”. diana geacăr a scris acest poem la ora 9 dimineaţa(lăsaţi-mă să cred că aşa a fost)privind pe geam la pomii înzăpeziţi – e una din imaginile pe care le asociez acestor versuri care îmi plac la nebunie. cam asta trebuie să producă un poem: emoţii. citesc povestea a două studente inteligente, obosite, care îşi permit oboseala pentru că sînt conştiente că vieţile lor încă nu s-au terminat şi nici nu se vor sfîrşi prea curînd. treaba lor. nu mă interesează decît modul în care diana îmi spune că se simte tristă, confuză(e al naibii de plăcut cuvîntul ăsta), însingurată, fără ţintă… „un păianjen se oprise pe un raft / înţepenise acolo / (cică să nu-l văd yo / care beam nişte apă într-o neştiinţă / aparentă) // eram amîndoi în trecere // deodată / am turnat peste el / ce mai rămăsese în cana mea şi / a căzut sub jetul de la robinet // nu vroia deloc să alunece / pe ţeavă / dădea din cele 6 picioare cu insistenţă / (două erau lungi şi foarte supple) // a fost un păianjen rezistent // (şi-acum să facem patul)”. sînt 103 pagini pline de poeme bune, foarte bune, emoţionante, fără nici un rînd lingu- şitor şi doar stridenţa unor cadre intime pot deranja, dar nu contează. „se face ora 6 şi depresia mea se apropie / creierul meu ca un săpun lichid toarnă superimagini / face spuma de ora 10 / e vremea să-mi dau cu pumnii în cap / să nu mai întreb de ce // îmi şterg apoi faţa cu mîinile / îmi aranjez superbuclele şi / dau drumul la tv cu sonorul la maxim / mă reglez pe mtv şi dansez pînă / mi se contractămuşchii şi lepăd piei / gînduri exfoliate / undeva în realitatea mică/ îmi susţin corpul // se agaţă de mine şi nu dor / fîşîie cînd e atîta linişte / în realitatea mare / despre depresia mea se pot spune multe lucruri / instabile / eul meu problematic scapă adesea / în iubirea asta aproximativă/ de retină // nu mai avem texte în noi / ne reglăm pe mtv şi / toate contradicţiile ne întăresc muşchii”. am citit cartea ascultînd faith no more (evidence, we care a lot, a small victory, ugly in the morning, digging the grave ş. a. m. d. ), apoi am ascultat imnul suporterilor lui f. c. liverpool şi mi-a venit că lui andrei pascu, din braşov, îi e teamă că n-o să fie iubit. hmmm…ia uite aici:”cel mai tare şi mai tare mi-e frică să mor / părinţii mei să mă găsească şi / lumile lor să fie una / asemănătoare cu ce am fost eu // să plîngă mama chircită sub plapumă şi / cel mai tare mi-e frică mor şi / părinţii mei să găsească un corp şi / asta să însemne un fel de sfîrşit”. sau un nou început. sînt zile demente cînd viaţa se aseamănă cu un stupid concurs scoţian de scuipat la distanţă. cam pe aici bate povestea dianei, un sfîrşit absurd, resimţit zi de zi, în care ieşirile sînt uşor prăfuite, străbătute de undele unei nostalghii interminabile. „ţînţarul anofel se agăţase de perete / într-un veceu din cămin // era prea mare/ nici ţînţar simplu / nici păianjen // era noapte/ se băgase în perete / cu uşa închisă / dar inima lui / inima lui zvîcnea şi mai tare / ca înainte”. dacă nici versurile astea nu-s geniale... bill shankley spunea că fotbalul nu poate fi comparat cu viaţa, e mult mai mult, în timp ce leonardo da vinci zicea cam aşa:”acolo unde linia a-m este intersectată de linia c-b are loc confluenţa tuturor simţurilor, iar acolo unde linia r-n este intersectată de linia h-f este localizat pivotul craniului, la o treime din distanţa faţă de linia de bază a capului, în sus”. frazele de mai înainte spun destule despre implicare, sinceritate, inteligenţă and bun-simţ, adică diana, cartea ei, cum vreţi.