Avangardistul Grigore Cugler, în germană

Grigore Cugler provine dintr-o familie veche de viţă nobilă, austriacă: bunicul său, Karl von Kugler, a fost începînd cu anul 1844 arhitectul oraşului Iaşi, iar bunica, Mathilde Cugler-Poni, ţinea un salon literar în care erau prezenţi “clasicii” literaturii române din secolul al XIX-lea. Ea însăşi scris versuri în română dar şi în germană.

Este meritul proaspăt înfiinţatei dar activei edituri Pop, de a publica în Germania, cartea Apunake, o altă lume 2 în traducerea timişoreanului Horst Fassel.

Volumul include şapte texte din “Apunake şi alte fenomene”; unsprezece din “Vi-l prezint pe domnul Ţeavă”, zece publicate în periodice, două nepublicate, trei poezii şi cinci texte în original, pe pagina din stînga şi în traducere, pe dreapta.

O banală cheie găsită întîmplător pe asfaltul negru al străzii ia proporţii utilitare fantastice: “Pentru cel care a pierdut-o, a fost o cheie oarecare. Pentru mine însă este un talisman care îmi deschide multe uşi, uşi spre o lume nelămurită a viselor şi iluziilor, singurele în care îmi găsesc drumul fără să mă rătăcesc” (Cheia, p. 69).

Un poet suprarealist, poreclit “Poetul întunericului” îşi scrie poemele după o reţetă specială: în întuneric, scrie silabe, nu cuvinte, pe bucăţi de hîrtie pe care le lipeşte pe diferite obiecte sau chiar pe propria-i frunte. Cînd simte că e gata poemul, strigă “Să fie lumină”, şi se face lumină. În a doua fază a actului creator bucăţile de hîrtie sînt adunate laolaltă şi înşiruite pe o sfoară argintie pînă la ultima, şi poetul e mulţumit de munca sa şi epuizat (Superbardul).

Dintre prozele nepublicate sînt incluse Florica, care constă din convorbiri telefonice cu o necunoscută, Florica Diaconescu, care are viziuni ciudate, şi Prin zăvoi, constituită din mai multe episoade, dintre care unul constă dintr-un dialog ciudat şi comic dintre doi îndrăgostiţi în care unele afirmaţii se repetă, ca de pildă: “Cînd primesc o scrisoare, o copiez şi citesc copia” (p. 143 şi 144) care are ceva în absurdul ei cu “Cîntăreaţa cheală” a lui Ionescu, iar altul redă “Biografia” scriitorului Haralamb Olaru, supranumit Plici.

Dintre textele în două limbi amintim Dos Hermanas / Două surori (traducerea din spaniolă de Luminiţa Fassel) în care cele două surori se îndrăgostesc de acelaşi bărbat şi, după o suferinţă care a durat patru zile, disperate, neavînd decît un glonte în vechiul pistol moştenit, ajung la concluzia că el, iubitul, e doar ...unul şi în franceză textul “Catulle, l’émule de ma multe” în care moare... un geamantan.

Din neatenţie, poezia Erată / Errata a fost inclusă de două ori (p. 64 în germană şi pp. 166-167 în română şi germană).

Iată o mostră edificatore asupra calităţii impecabile a traducerii din această poezie: versul iniţial “Ţarcul era plind de vite. Parcul era plin de vile” (p. 166) devine în germană: “Die Rinder mögen alle die Hürde. Die Kinder mögen alle die Würde” (p. 167) ce înseamnă: “Vitele vor toate ţarcul Copiii vor toţi demnitatea.

Consemnăm apoi că ingenioasa proză Drumul dragostei devine în traducerea lui Horst Fassel Laufbahn Liebe şi include cuvinte care încep, toate cu litera l (în textul original cu d).

Interesantă este şi postfaţa intitulată Acasă în mai multe limbi. Grigore Cugler (1903-1972) (pp. 173 – 177) din care redăm două afirmaţii:”În prozele sale groteşti şi satirice a redat Cugler oroarea faţă de lipsa oricărui sentiment omenesc şi capriciu şi ele nu îşi pierd nici azi efectul asupra cititorului” (p. 176) şi “Că a fixat într-o oglindă satirică denaturată dictaturile anilor treizeci şi cincizeci, că defectează tradiţiile romantismului european şi modernismului şi le lasă să dispară într-un abis fără sens, nu s-a observat prea des” (p. 176).

Despre avangardistul Grigore Cugler s-a spus că e un urmaş al lui Urmuz (deşi nu îl citise pe Urmuz) şi că inventează situaţii comice şi absurde în care predomină invenţia verbală. Ironicul, parodicul, primesc la el înfăţişări neaşteptate, surpriza fiind generată de factorul şocant. Literatura sa mizează pe surpriză, fiind un amalgam de serios şi derizoriu. Dimensiunea ludică a prozei sale e dată de jocurile şi împerecherile de cuvinte, iar rîsul pe care-l provoacă e un rîs de matur căruia nu-i e ruşine să se copilărească.

Oricum, e salutar faptul că acest interesant şi inteligent autor, pe nedrept uitat o bună bucată de vreme, este publicat şi comentat în ţară şi în străinătate.

Astfel putem numi volumul de proză scurtă poetic intitulat Pe labe moi de silicon 3 şi semnat de Francisca Ricinski.

Născută la Tupilaţi, Francisca Ricinski-Marienfeld se stabileşte, în 1980, în Germania şi este, deopotrivă, poetă, traducătoare, prozatoare şi dramaturg.

Cartea de faţă include nici mai mult nici mai puţin decît 60 de texte, în medie nici două pagini de text, în realitate însă textele sînt diferite ca întindere, au de la un rînd pînă la nouă pagini.

“Vara este bolnavă...”(Trepte) afirmă autoarea care vine “din Carpaţii lui Dracula”, pentru ca în altă parte să scrie: “Fruntea mea este bolnavă, această primăvară, berzele, lumina” (Ferestrele se închid acum).

“De unde vin eu te apleci în faţa teiului sprijinit de oţel al unui poet, ca în faţa unei icoane şi le face cu mîna trecătorilor Ovidiu cel încrement în bronz şi de unde vin eu iei loc la masa tăcerii lui Brâncuşi spre a arunca cu pietre în apă” (Dacă îmi zice cineva ah) sau, mai departe:”De unde vin eu se odihneşte Delta la pelicani şi gîşte sălbatice. Delta, precum eu, o ţară peticită” şi “De unde vin eu sfinxul din Bucegi nu-şi mai deschide gura” (idem).

Reproducem alăturat, în traducere, cele mai scurte texte din volum: “lasă-mi mie timp să croşetez pînă la capăt şalul tău” (Rugăciunea orei) şi “îngroapă totul în nisip şi naşte-mă din nou” (bileţel).

“Cititorul meditativ prelungeşte ori interpretează povestirile parabole cu un subtil cîştig de cunoaştere: durerea în înstrăinarea vieţii, care pe toţi ne nimereşte, a căuta patria şi a trebui s-o găseşti, indiferent de unde şi cine sîntem, este sublimat aici într-un limbaj artistic absolut propriu, probabil făcut mai suportabil, deci cu totul dialectic înălţat pe o treaptă mai înaltă de înţelegere.

“Eu n-am citit nimic mai bun de genul acesta în ultimii ani”, scrie entuziasmant Ulrich Bergmann pe coperta exterioară a cărţii.

La sfîrşitul cărţii (pp. 117-118) sînt adunate cîteva comentarii critice asupra prozei autoarei, semnate de opt critici. Îl reproducem pe cel al românului Lucian Stochi: “Textele Franciscăi Ricinski, cu tăietura lor nervoasă modernă şi o frapantă deschidere de tablou sînt alternativ parabolă, distilerii lirice, înclinaţii jucăuşe. Autoarea naşte din lucruri banale, antipoetice şi asocieri, interpretări neaşteptate. O magie metalingvistică”. (pp. 117 – 118).

Multe proze redau impresii, senzaţii şi sentimente.

Volumul include decantări interioare ale vieţii autoarei, succint redate, povestiri ceva mai ample, parabole dar şi texte mustind de poezie, într-o diversitate de forme şi stiluri. Memorabil experiment.

Problema înstrăinării în şi prin căsnicie este magistral redată în Scenariul unei perechi, iar în cea mai lungă proză a volumului, Un alt sfîrşit (pp. 101 – 109), sînt redate ultimele momente din viaţa dictatorului Ceauşescu, imaginate de autoare.

În concluzie, Francisca Ricinski-Marienfeld, prin această carte, este o romantică autentică ce poartă însă cu eleganţă haina modernismului.